Copilul de pe firul apei

Sunt copilul din cosuleţul de nuiele stropit cu smoală, lasat pe firul unei ape.
Dacă mă vezi, trage-mă langa tine; am nevoie de protecţie.
Dacă mă auzi, ia-mă in braţe; am nevoie de fericire.
Dacă mă simţi, sarută-mi fruntea; am nevoie de iubire.
Iar dacă nu-mi poţi da împinge-mi coşul mai departe pe cursul apei; nu am nevoie de tine.

(mulţumesc Kundera pentru inspiraţie)

bucati din mine in poze, bucati in texte

Unde o să fiu când nu o să fiu

Îţi mai spun o dată şi acum nu are rost să te mai încăpăţânezi atât:
Ştiu cum o să mor.
Da, da, nu râde că nu e de râs, chiar ştiu.
Am plănuit totul amănunţit ca să nu vă speriaţi când va sosi timpul.

O sa mor de cuvinte.
Ascultă-mă bine, să nu îmi zici atunci că nu ţi-am spus.
De cuvinte o sa mor.
şi oamenii vor întreba “de ce a murit?”
si tu o sa le spui indurerată “de cuvinte”
iar ei vor tresări puţin la auzul acestora şi vor repeta cu ochii pierduţi
“de cuvinte zici...”

Când m-am trezit din vis

Azi nu mai există sfinţi există doar oameni fericiţi si oameni nefericiţi. Cei fericiţi sunt cei pe care nu i-am intâlnit niciodată; ceilalţi sunt de-ai noştri.

Când crezi ca te amuz

Mă iei de mână, m-aduci pe-al patului mal iar
Mă-ntinzi uşor pe spate şi-mi spui că-i joc de-a viaţa
E joc... e joc de-a mea şi de-a ta, dar nu de simţire ci de adormirea ei.

Surâzi când îţi spun asta, mă crezi nebuna ce caută să se amuze de mina ta surprinsă

în jocul morţii am intrat si eu
căci viaţă nu poate fi când pantecul ţi-e străbătut de viaţă
când laşi pe lume viaţa tu hotaraşti să mori
semnezi voluntar moştenirea trupului tău.

Urmaşul meu mi-e moartea
oricat de dulce-ai spune că am adus lumina...
... eu stiu.